Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat
Publicat: 21/12/2012, 20:46
Actualizat: 26/03/2019, 02:46

Premierul tehnocrat al Italiei, Mario Monti, i-a prezentat demisia, vineri seară, președintelui Giorgio Napolitano, informează AFP.

În cursul ședinței de guvern, Monti a anunțat că va merge la sediul Președinției pentru a-i prezenta demisia sa și cea a întregului Cabinet.

Mario Monti, un economist echilibrat, opusul vulcanicului Silvio Berlusconi

Mario Monti, premierul tehnocrat care a condus Italia în ultimele 13 luni, este un politician echilibrat, în vârstă de 69 de ani, recunoscut pentru competența economică, fiind opusul pasionalului Silvio Berlusconi, acuzat de subminarea credibilității țării prin scandaluri și procese, comentează AFP.

Mario Monti, supranumit și „cardinalul”, și-a creat o reputație de om competent și independent, în timpul celor zece ani cât a fost comisar european, în perioada 1994-2004.

Amator de mers cu bicicleta, Monti recunoaște că nu este „prea sociabil”. „Chiar dacă nu mi le amintesc și nu le spun prea bine, îmi plac mult bancurile. Berlusconi are un adevărat talent în a le spune”, declara el, în 2005, într-unul dintre rarele sale interviuri.

Numit senator pe viață de către președintele italian Giorgio Napolitano, el a fost lăudat de directoarea Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde. „Este un om de mare calitate, cu care am avut întotdeauna un dialog fructuos și extrem de călduros”, a declarat ea.

Născut la 19 martie 1943, la Varese (nord), Mario Monti devine celebru la prestigioasa Universitate Bocconi din Milano, cunoscută pentru cea mai bună facultate de Economie din Italia. Și-a continuat studiile în Statele Unite, la Universitatea Yale, pe care a absolvit-o în 1965, unde studiază cu James Tobin, laureat al Premiului Nobel, creatorul unui proiect de taxare a tranzacțiilor care îi poartă numele.

În 1970, începe să predea la Universitatea din Torino, pe care o părăsește în 1985 pentru a deveni profesor de economie politică la Bocconi, unde ocupă succesiv posturile de director al Institutului de Economie Politică, rector și președinte, în 1994.

În 1994, a fost propus de primul Guvern al lui Berlusconi într-un post de comisar european. Jacques Santer, președintele Comisiei Europene din perioada respectivă, îi încredințează postul de comisar pentru Piața Internă.

În 1999, Guvernul de stânga al lui Massimo D’Alema îl confirmă la Comisie, unde primește de la președintele acesteia, compatriotul său Romano Prodi, mult râvnitul post de comisar pentru Concurență, lucru care confirmă imaginea sa de neimplicare politică.

După încheierea mandatelor la Bruxelles, Monti revine la activitatea academică și semnează editoriale în Corriere della Sera, un cotidian de referință în Italia.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a fost reflectată victoria Maiei Sandu în presa internațională: O palmă dată Kremlinului. Ce...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Cele mai sigure țări în care să te afli în cazul izbucnirii celui de-al Treilea...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
O femeie de 102 ani care nu are riduri aproape deloc și-a dezvăluit secretele. Folosește...
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
Cântăreață din România, implicată într-un grav accident auto! Mașina ei s-a izbit cu putere de...
Planta care te scapă rapid de durere. Crește în grădină și are proprietăți similare opiului
Boala care a umplut spitalele în ultimele săptămâni. Doi copii au murit deja
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Unde va petrece sărbătorile Vlad Pascu. Judecătorii au luat o decizie în cazul celui care...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Dan Negru, cu inima sfâșiată. Tragedia care l-a marcat: A fost o zi grea atunci
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți...
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Momentul în care Chris Martin a căzut printr-o gaură din scenă a fost surprins video...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Un fizician susține că un alt univers ar fi existat înainte de Big Bang